
Foto: Gabriel Apetrii/AGERPRES
Bibliotecile din județul Neamț refuză să se 'predea' în fața inteligenței artificiale, dar pentru a ține pasul cu vremurile, acestea au integrat tehnologia în lista de servicii pe care le oferă publicului.
De altfel, județul Neamț este singurul din țară care a reușit să acceseze două proiecte pentru modernizarea și digitalizarea bibliotecilor, prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Directoarea Bibliotecii Județene 'G. T. Kirileanu' Neamț, Mihaela Mereuță, a declarat, pentru AGERPRES, că cele două proiecte proiecte însumează circa 6,2 milioane de lei și au fost implementate în biblioteci din 45 de localități, ceea ce înseamnă mai bine de jumătate din unitățile administrativ-teritoriale din județ.
Biblioteca Județeană 'G. T. Kirileanu' este o instituție cu profil enciclopedic ce acoperă o gamă largă de servicii: lectură publică, informare, referințe și informații bibliografice, dar și digitizarea documentelor, în special cele din colecțiile speciale. Pe lângă serviciile de lectură, biblioteca județeană funcționează ca un hub cultural, informațional și educațional, desfășurând activități de formare și dezvoltare personală dar are și un rol de coordonare a bibliotecilor teritoriale.
Pe de altă parte, în județul Neamț există circa 70 de biblioteci publice, deși sunt 83 de UAT-uri, iar legea prevede expres că în fiecare trebuie să existe o astfel de instituție.
'Clădirile și colecțiile de carte există, dar principala problemă este că anumite UAT-uri nu vor să angajeze bibliotecari. O parte din personal s-a pensionat sau s-a retras pe caz de boală, iar posturile au rămas blocate sau nu se dorește ocuparea lor', spune Virgil Cojocaru, cel care coordonează activitatea bibliotecilor din județ și deține un master-trainer obținut prin Banca Mondială.
Astfel, unii dintre primari, puțini la număr, ce-i drept, spun că au alte priorități în localitățile respective decât bibliotecile. Totuși, cei mai mulți dintre edili s-au implicat pentru a dezvolta bibliotecile locale.
Sursa: AGERPRES
Citește articolul aici: BIBLIOTECA AZI/Neamț