
AGERPRES
Foto: facebook.com
Proiectul 'BiblioHub', cu o valoare totală de 3,5 milioane de lei, finanțat prin PNRR și încheiat în iunie 2026, a însemnat modernizarea și digitalizarea a 29 de biblioteci publice din județul Vaslui.
Astfel, în ultimii trei ani, au fost renovate și dotate cu echipamente IT sediile unor instituții din rețeaua județeană, respectiv Biblioteca Județeană Vaslui, Biblioteca Municipală Huși și Biblioteca Comunală Fălciu, iar alte 26 de biblioteci publice comunale au fost echipate cu tehnologie digitală de ultimă generație, devenind prin implementarea proiectului puncte de acces la educație și servicii digitale pentru comunitățile locale.
Județul Vaslui a fost printre primele din țară care au accesat fondurile din PNRR prin Consiliul Județean, instituție care a avut rolul de lider de parteneriat și a asigurat managementul general al proiectului, coordonarea activităților, monitorizarea implementării și relația cu autoritatea finanțatoare. Un alt obiectiv al proiectului a fost formarea competențelor digitale pentru aproximativ 3.000 de cursanți validați, care au dobândit astfel abilități de utilizare a tehnologiei în viața de zi cu zi, în procesul de educație și în activitatea profesională.
'Prin acest proiect, bibliotecile din județul Vaslui au fost transformate în spații moderne de învățare și incluziune digitală, accesibile tuturor categoriilor de vârstă. Dincolo de modernizarea infrastructurii, proiectul asigură sustenabilitatea investiției prin transformarea bibliotecilor în centre comunitare de învățare continuă, în care vor continua să se desfășoare cursuri, ateliere și activități educaționale. Prin urmare, rezultatele cursului confirmă faptul că dezvoltarea competențelor digitale oferă oamenilor șansa la o viață mai bună, contribuie la consolidarea unei comunități mai unite și sprijină construirea unui Vaslui pregătit pentru viitor', au transmis reprezentanții Consiliului Județean Vaslui, la finalizarea proiectului.
Gândit pentru a reduce decalajul digital dintre mediul urban și rural și pentru facilitarea accesului egal la educație, informație și servicii digitale, proiectul înseamnă o șansă reală pentru revigorarea bibliotecilor publice, dar trebuie să reprezinte și un moment de analiză și de reflecție pentru autoritățile locale, care au datoria să susțină funcționarea acestor instituții și pe viitor.
Conducerea Bibliotecii Județene 'Nicolae Milescu Spătarul' Vaslui consideră că pentru a fi eficient pe termen lung, proiectul 'BiblioHub' trebuie să fie dublat de investiții constante.
'Așa cum la începutul anilor 2010 'Biblionet' a reprezentat o gură de oxigen pentru bibliotecile publice din România, un program finanțat prin Fundația Bill și Melinda Gates, care a însemnat o sumă de aproximativ 30 de milioane de euro, acum, în perioada 2023-2026, programul 'BiblioHub' a reprezentat o altă revigorare. Din când în când, în cadrul oricărei instituții, trebuie să vină câte un impuls care să ducă la reactivarea angajaților și la reactivarea instituției. Această reactivare nu poate fi făcută fără o primenire a bazei materiale, fără o pregătire suplimentară a lucrătorilor din instituții și fără o direcție coerentă spre care știm că ar trebui să se îndrepte în mod firesc biblioteca publică', a declarat, pentru AGERPRES, directorul Bibliotecii Județene Vaslui, Gelu Bichineț.
Sursa: Agerpres
Citește articolul aici: Biblioteca-azi-Vaslui