Asociația Bibliotecarilor din România

Platforma ABR MENIU
ro
BIBLIOTECA AZI/ Dâmbovița: Ocnița și puterea unei biblioteci - cum o bibliotecară schimbă viața comunității
26 aug. 2026
BIBLIOTECA AZI/ Dâmbovița: Ocnița și puterea unei biblioteci - cum o bibliotecară schimbă viața comunității

Foto: CORNELIA DUMITRU / AGERPRES FOTO

Biblioteca din comuna dâmbovițeană Ocnița a devenit mult mai mult decât locul unde se împrumută cărți, copiii vin la ateliere, adulții participă la cursuri, localnicii aduc semințe și obiecte lucrate de ei, iar tradițiile din comună sunt căutate, filmate și puse la loc de cinste. În mijlocul tuturor acestor activități se află bibliotecara Violeta Dumitrescu, care spune simplu despre munca sa: ''sunt pasionată de meserie''.

În această vară, biblioteca a lucrat împreună cu biserica din comună. Copiii au participat la activități de pictură și meșteșuguri, au venit la bibliotecă și au avut mici lecții de istorie, iar unele întâlniri au fost organizate în jurul locurilor din Ocnița.

''Mergem la Malul cu Sare'', povestește bibliotecara, unul dintre locurile pe care încearcă să le arate copiilor. Acolo, sarea se găsește în pământ, iar apa sărată este cunoscută de localnici. Copiii au avut astfel ocazia să afle lucruri despre locurile din comuna lor nu doar din cărți, ci direct de pe teren.

Biblioteca încearcă să îi ducă pe copii la activități și în afara clădirii bibliotecii.

''Avem în comună o fermă de struți și un apicultor și în 'Săptămâna verde' sau de câte ori avem ocazia mergem acolo. Apicultorul e pasionat de meseria sa, a investit și a luat un stup cu geamuri. Și e fascinant pentru oricine, nu numai pentru copii, cum se descurcă albinuțele în stup. De exemplu, anul acesta, am făcut 90 de ani de la înființarea bibliotecii și pentru că mă apropii de pensionare, mi-am invitat colegele din tot județul, au răspuns 45. Au venit, am stat și în bibliotecă, dar le-am dus și la fermă și la albine și la fel cu toți care vin în vizită. Am avut ambasadorul Indiei în vizită la bibliotecă. A venit o delegație din Africa. Suntem gazde primitoare'', a declarat, pentru AGERPRES, bibliotecara Violeta Dumitrescu.

 

Sursa: AGERPRES

Citește articolul aici: BIBLIOTECA AZI/Dâmbovița

 

 
Sponsor principal:
Softlink Central Europe
Specialiști în automatizarea bibliotecilor

Softlink
Contact
Str. Boteanu, nr. 1, sector 1, București
+40 765 515-033
contact@abr-ro.ro
Media
Copyright © 2026 ABR
Asociația Bibliotecarilor din România
btz webdesign
a