Asociația Bibliotecarilor din România

MENIU
ro
Biblioteci pe mapamond. Biblioteca Palatului Național din Mafra – O metodă bizară, dar eficientă de conservare a cărților
4 oct. 2024
Biblioteci pe mapamond. Biblioteca Palatului Național din Mafra – O metodă bizară, dar eficientă de conservare a cărților

ANA-MARIA FLOREA, Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" București

Biblioteca Palatului Național din Mafra este una dintre cele mai frumoase biblioteci monahale din lume, una care, pur și simplu, îți taie răsuflarea prin magnitudine și eleganță. De altminteri, întreg complexul regal este impresionant. Situată la 30 de km de nord-vestul Lisabonei, construcția ocupă o suprafață de aproape patru hectare (37 790 m2), fiind alcătuită din 1 200 de camere, peste 4 700 de uși și ferestre, 156 de scări și 29 de curți și grădini interioare. Pe timpuri, palatul era folosit de familia regală portugheză doar ca reședință de vară, iar cele două turle, situate la poli opuși, găzduiau apartamentele private ale cuplului regal; cea din nord era locuită de rege, în timp ce regina se stabilise în cea din sud. Ambele sunt unite printr-o galerie de 232 de metri, fiind cel mai mare culoar construit în cadrul unui palat din toată Europa. Aici descoperim și o capelă sub forma unei bazilice romane, în stil baroc, care deține șase orgi istorice. Complexul regal cuprinde, de asemenea, o mănăstire franciscană și o bibliotecă somptuoasă (integrată în cadrul mănăstirii), la care se adaugă grădina Cerco şi parcul regal de vânătoare Tapada.[1]

Sursa: De Spiritu et Anima, Revista Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I" București

...citește mai mult

 
Sponsor principal:
Softlink Central Europe
Specialiști în automatizarea bibliotecilor

Softlink
Contact
Str. Boteanu, nr. 1, sector 1, București
+40 765 515-033
contact@abr-ro.ro
Media
Copyright © 2025 ABR
Asociația Bibliotecarilor din România
btz webdesign
a